Mergi la școală cu autobuzul? Din 15 septembrie poți solicita noul abonament pentru elevi
Începând cu 15 septembrie 2026, Transport Local Târgu Mureș începe eliberarea abonamentelor tip card pentru elevi, valabile în anul școlar 2026–2027.
Pentru eliberarea abonamentului este necesară depunerea adeverinței eliberate de unitatea de învățământ pentru anul școlar 2026–2027. Celelalte documente de identificare nu trebuie depuse în copie, ci se prezintă la momentul solicitării abonamentului.
Documente necesare:
- adeverință de la unitatea de învățământ pentru anul școlar 2026–2027;
- pentru elevii care au împlinit 14 ani – cartea de identitate;
- pentru elevii sub 14 ani – certificatul de naștere al elevului și cartea de identitate a părintelui;
- acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, care se completează la fața locului.
Contravaloarea cardului este de 10 lei.
📍 Locul de eliberare: Casa de Cultură „Mihai Eminescu”, str. Nicolae Grigorescu nr. 19
🕙 Program: luni–vineri, între orele 10:00–17:00
Important! Abonamentele emise pentru anul școlar 2025–2026 rămân valabile până la 31 octombrie 2026.
Transport Local Târgu Mureș îi încurajează pe elevi și pe părinți să țină cont de perioada de valabilitate a abonamentelor actuale și să solicite din timp noile abonamente pentru anul școlar 2026–2027.
